Deadline implementare proceduri privind protecția avertizorilor în interes public. Noi obligații pentru angajatori privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă.

  1. Până la data de 17 decembrie 2023 companiile private care au între 50 și 249 de angajați trebuie să implementeze procedura de raportare internă reglementată de Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public
    Legea transpune în dreptul românesc Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (,,Directiva Whistleblowing”) și creează un standard minim obligatoriu și comun pentru toate statele UE în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, respectiv procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii, măsurile de protecţie a acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice și a altor persoane juridice de drept public, precum şi obligațiile persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, respectiv atribuţiile autorităţilor competente.
    Chiar dacă astfel de măsuri nu sunt noi în mediul privat românesc, orice procedură deja implementată în compania dvs. trebuie revizuită astfel încât să corespundă cu standardul instituit prin Legea nr. 361/2022. În caz contrar, se pot angaja răspunderea civilă, disciplinară, contravențională și penală a companiei.
    Pentru o prezentare pe larg a cadrului juridic instituit de Legea nr. 361/2022 facem trimitere la Informarea publicată de echipa noastră în luna decembrie 2022 (disponibilă aici: https://patlageanu.ro/lege-avertizori/). În continuare, vom expune succint aspectele-cheie privind modalitățile de raportare.
    Legea nr. 361/2022 prevede trei modalități de raportare a încălcărilor legii – raportare internă, raportare externă și divulgare publică.
    În ce privește canalele interne de raportare, la nivelul angajatorilor care intră sub incidența Legii nr. 361/2022, există o serie de obligații și condiționări privind instituirea unor proceduri de raportare, dar și de efectuare de acțiuni subsecvente pentru primirea, înregistrarea și gestionarea raportării, cu respectarea unor garanții de confidențialitate și de interdicție a represaliilor față de avertizori.

La nivel național, Agenția Națională de Integritate (ANI), principala autoritate competentă să primească raportări privind încălcări ale legii prin canale externe de raportare, oferă câteva exemple de raportări:

  • ,,Lucrez în construcții și compania nu asigură materialele pentru protecția muncii.”
  • ,,Compania în care lucram făcea cadouri în valoare de 50.000 de euro directorilor de instituții cu care aveam contract.”
  • ,,Compania în cadrul căreia lucrez evită plata taxelor prin contracte supraevaluate cu firme străine.”

Totodată, pe site-ul ANI (https://www.integritate.eu/Avertizori-%C3%AEn-interes-public.aspx) a fost publicată operaționalizarea raportărilor externe. Mai exact, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul extern – Agenția Națională de Integritate – pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face prin următoarele modalități:

  • Online, pe platforma https://avertizori.integritate.eu;
  • Prin e-mail la adresa avertizari@integritate.eu;
  • Telefonic, la numărul 0372.069.869 selectând tastele 1 (Selectare lb. română), 0 (Acord înregistrare conversație), 3 (Direcția Avertizori în interes public). Conversațiile vor fi înregistrate automat;
  • Prin intermediul serviciilor poștale la adresa ANI din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, Cod poștal 010661, Sector 1, București – România – În atenția Direcției Avertizori în interes public;
  • Personal, prin prezența la sediul ANI (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email avertizari@integritate.eu).
    Legea prevede posibilitatea raportării direct prin intermediul canalelor externe în cazul persoanelor juridice de drept privat cu mai puțin de 50 de lucrători, care nu au instituite un canal intern de raportare, respectiv atunci când există riscul de represalii pentru avertizor în cazul în care ar raporta la nivel intern ori se consideră că nu ar fi eficientă raportarea internă pentru a remedia încălcarea legii.

Amintim și faptul că, în urma dezbaterilor și a presiunii societății civile, Legea nr. 361/2022 a fost adoptată menționând posibilitatea raportărilor anonime, care pot fi luate în considerare în măsura în care conțin indicii referitoare la încălcări ale legii – un standard considerat neclar în practică. Cu toate acestea, prerogativele avertizorului în interes public diferă după cum raportarea sa este nominală sau anonimă.
În anumite cazuri, precum situația în care nu se iau măsuri corespunzătoare ca urmare a unor raportări interne și/sau externe sau dacă încălcarea poate constitui un pericol iminent pentru interesul public, avertizorul poate divulga în mod public o încălcare a legii; acesta se poate adresa organelor de presă, organizațiilor profesionale, sindicatelor sau patronatelor, organizațiilor neguvernamentale, dar și comisiilor parlamentare etc.
Pentru a evita situații neplăcute, care pot aduce prejudicii grave de imagine businessului dumneavostră, vă recomandăm să demarați verificări interne de îndată, pentru a stabili dacă și în ce măsură procedurile implementate în compania dumneavoastră respectă standardele de protecție a avertizorilor în interes public și să remediați sau să completați acolo unde este cazul.

  1. Modificări importante în sfera relațiilor de muncă – noi obligații în sarcina angajatorilor pentru prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, aplicabile atât în sectorul public, cât și în cel privat
    La data de 17.10.2023 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă (denumită în continuare HG), care întregește cadrul legislativ privind hărțuirea la locul de muncă cu o serie de obiective și măsuri concrete pentru angajatori.
    HG introduce două documente esențiale privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă: Metodologia, respectiv Modelul de Ghid – anexă la Metodologie, care asigură aplicarea acesteia la nivelul fiecărui angajator.
    Metodologia reglementează comportamentul angajatorilor în sfera prevenirii și a combaterii fenomenului hărțuirii la locul de muncă, instituind o serie de obligații concrete în sarcina acestora:
    Adoptarea unui ghid care să asigure aplicarea Metodologiei la nivelul companiei; ghidul poate fi preluat și adaptat la specificul fiecărui angjator din Anexa la Metodologie, care conține aspecte precum exemple de conduită care constituie hărțuire la locul de muncă, respectiv exemple de atitudini ale angajatorului care nu reprezintă hărțuire, ci sunt legitime (precum supravegherea angajaților, stabilind așteptările de performanță și oferind feedback, luarea de măsuri pentru a corecta deficiențele de performanță, luarea de măsuri disciplinare rezonabile, aprobarea sau refuzul solicitărilor de timp liber etc.), roluri și responsabilități interne în prevenirea și combaterea hărțuirii, procedura de plângere/sesizare și modul de soluționare a acesteia.

Angajatorii au la dispoziție un termen de 6 luni pentru implementarea Ghidului, care începe să curgă de la intrarea acestuia în vigoare, respectiv de la 17.10.2023.

Introducerea în Regulamentul Intern a dispozițiilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi ale Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.
Interzicerea şi sancţionarea oricăror acţiuni care pot conduce la hărţuire morală la locul de muncă sau pe criteriul de sex.
Instruirea angajaţilor în vederea conştientizării şi prevenirii fenomenului de hărţuire.
Organizarea unor cursuri de formare, anual, cu privire la prevederile Metodologiei.
Diseminarea metodologiei prin toate mijloacele interne de comunicare/informare a angajaţilor.

În cazul neîndeplinirii obligațiilor instituite de Metodologie în sarcina angajatorilor, aceștia pot fi sancționați cu amendă contravențională ( de la 30.000 lei la 50.000 lei, pentru neîndeplinirea măsurilor necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală la locul de muncă, respectiv de la 3.000 lei la 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale în materia egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați), conform legislației speciale din domeniu. În sectorul privat, autoritatea competentă să controleze și să asigure respectarea dispozițiilor Metodologiei este Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Inspecţia Muncii.
În acest sens, vă recomandăm să inițiați în timp util demersurile pentru elaborarea și implementarea Ghidului pentru compania dvs. care să respecte specificitatea domeniului și obiectului dvs. de activitate.

Echipa Pătlăgeanu & Partners

Share This Post

aLTE ARTICOLE

INFO LEGAL decembrie 2023

I. La începutul lunii decembrie a intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 108 / 2023 cu impact în domeniul autorizării investițiilor străine directe în