0G nr. 18/2023 în materia achizițiilor publice

La data de 3 februarie 2023 a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 18/2023[1] pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru.

Motivul emiterii actului normativ

Conform Notei de fundamentare, au fost identificate o serie de neajunuri ale OUG nr. 47/2022, respectiv: formula de ajustare a prețului contractelor include toate elementele de cost, mai puțin avansul nejustificat/nerestituit, profitul și proiectarea. Totodată, au fost identificate o serie de situații în practică ce necesită clarificări/reglementări, astfel că a fost necesară intervenția legiuitorului.

Clarificare conținut cheltuieli care intră în valoarea solicitării de plată

În situaţia contractelor/acordurilor-cadru de lucrări care includ proiectarea, valoarea solicitării de plată conform preţurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru:

  • include cheltuielile precum profitul;
  • nu include cheltuielile aferente proiectării şi asistenţei tehnice prevăzute în anexa nr. 6 secţiunea a 3-a la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016[2], cu modificările şi completările ulterioare, iar celelalte elemente ale formulei, respectiv avansul şi profitul, sunt cele aferente exclusiv lucrărilor şi se determină prin raportare la preţul contractului din care se scad sumele aferente proiectării.

Notele de comandă suplimentară

Data de referinţă pentru ajustarea valorii solicitării de plată în cazul notelor de comandă suplimentară se aplică și în cazul notelor de comandă suplimentară încheiate după data intrării în vigoare a OUG 47/2022.

Raporturile cu ISC

Modificările aduse vizează reglementarea modalității de regularizare a taxei ISC la finalizarea lucrărilor, așa încât faptul că INS publică indicii utilizați în formula de ajustare introdusă de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2022 cu o întârziere de 2-3 luni față de momentul de referință să nu fie un impediment în derularea tuturor raporturilor juridice ale părților.

  1. În situaţia în care părţile procedează la recalcularea valorii ultimei solicitări de plată după încheierea actului adiţional care determină prețul final al contractului, acestea încheie un nou act adiţional cuprinzând preţul final recalculat al contractului. În cazul în care părţile au procedat la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, după încheierea actului adiţional şi anterior încheierii actului adiţional cuprinzând preţul final recalculat al contractului, pentru suma aferentă diferenţei dintre cele două prețuri nu se datorează şi nu se virează către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. suma aferentă cotei determinate potrivit acestora.
  2. În cazul în care părţile au procedat la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi la achitarea sumelor aferente cotei taxei datorate ISC, anterior încheierii actului adiţional cuprinzând prețul final recalculat, iar preţul final recalculat este mai mic decât preţul determinat prin încheierea actului adiţional, sumele virate către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. nu se restituie.
  3. În termen de 10 zile de la încheierea actului adiţional autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a comunica Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C. preţul final al contractului.

Revizuirea prețului în cazul contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes naţional aflate în derulare

În situaţia în care, la expirarea perioadei cuprinse între data intrării în vigoare a OUG 47/2022 şi data la care se împlineşte termenul începând cu care se aplică clauza de revizuire şi/sau intervine împlinirea condiţiilor, după caz, exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a OUG 47/2022, clauzele de revizuire din contracte conduc la o ajustare a preţului mai mică decât cea rezultată ca urmare a aplicării OG 18/2023, părţile aplică prevederile OG 18/2023.

Clarificare domeniu de aplicare OUG 47/2022

Sintagma «indiferent de durata de execuţie a acestora» din conținutul OUG 47/2022,  prevăzută la

  • art. 1 alin. (4) lit. b) – contractele încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de durata de execuţie a acestora, şi în cuprinsul cărora nu au fost prevăzute clauze de revizuire cu privire la preţ, potrivit prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 236 din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 101 din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
  • art. 7 alin. (6) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (4) lit. b), alin. (5) lit. a), alin. (6) şi (7), prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes naţional aflate în derulare, indiferent de durata de execuţie/furnizare/prestare a acestora, în cuprinsul cărora şi al documentaţiilor de atribuire iniţiale, respectiv documentelor aferente achiziţiilor directe, au fost prevăzute clauze de revizuire a preţului, dar pentru care este prevăzută în contracte aplicarea după trecerea unei anumite perioade de la data încheierii acestora şi/sau îndeplinirea anumitor condiţii pentru aplicarea acestora, după caz, pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data la care se împlineşte termenul începând cu care se aplică clauza de revizuire şi/sau intervine împlinirea condiţiilor, după caz, exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  • art. 7 alin. (8) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (4) lit. b), alin. (5) lit. a), alin. (6) şi (7), ajustarea stabilită conform prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes naţional aflate în derulare, indiferent de durata de execuţie/furnizare/prestare a acestora, în cuprinsul cărora au fost prevăzute clauze de revizuire/actualizare a preţului, altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. (8), stabilite în raport cu rata inflaţiei sau cu alţi indici, a căror aplicare conduce, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, exclusiv pentru restul rămas de executat, la o valoare a ajustării preţului mai mică decât cea rezultată ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru diferenţa de preţ până la valoarea ajustării stabilite ca urmare a aplicării prezentei ordonanţe de urgenţă.

se aplică şi contractelor de achiziţie în care autorităţile/entităţile contractante au aplicat penalităţi de întârziere/majorări de întârziere/daune-interese sau alte clauze penalizatoare de natură similară pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de contractant şi pentru cele pentru care s-a depăşit durata de execuţie prevăzută în contract, fără ca aceasta să fi fost modificată potrivit clauzelor contractuale sau potrivit prevederilor legale în vigoare.

Dispoziții tranzitorii

  1. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, beneficiarii programelor naţionale care au făcut aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru au dreptul să solicite sumele aferente diferenţei dintre sumele estimate prin solicitarea depusă conform art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 281/2021, şi sumele real determinate ca urmare a aplicării formulei prevăzute la art. 2 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă, aferente întregii perioade în care această formulă a fost aplicată.
  2. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, beneficiarii programelor naţionale care nu au depus solicitări conform art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 281/2021, au dreptul să transmită solicitări cuprinzând necesarul de sume pentru ajustarea preţului contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale de lucrări potrivit prevederilor acestei ordonanţe, exclusiv pentru cele aferente cheltuielilor eligibile, corespunzătoare contribuţiei din bugetul de stat prin programe stabilite prin contractele de finanţare, aferente întregii perioade în care a fost aplicată formula prevăzută la art. 2 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 281/2021.
  3. În situaţia în care sumele au fost suportate de către beneficiari, aceştia au dreptul să solicite reîntregirea bugetului local cu suma aferentă, în termenul de 30 de zile prevăzut.
  4. În cazul contractelor pentru care perioada prevăzută la art. 7 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru a expirat anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, prevederile art. 7 alin. (101) se aplică în mod corespunzător pentru restul rămas de executat.

[1] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 87 din 31 ianuarie 2023.

[2] Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1061 din 29 decembrie 2016.

Share This Post

aLTE ARTICOLE

INFO LEGAL decembrie 2023

I. La începutul lunii decembrie a intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 108 / 2023 cu impact în domeniul autorizării investițiilor străine directe în